Plombe (obturații) non-toxice
Ce sunt plombele de compozit?
Compozitul este acel material de culoarea dintelui folosit frecvent în ultimii ani pentru “plombarea” după tratamentul cariei.
Este adevărat ca aceste plombe eliberează compuși toxici?
Plombele de compozit promiteau sa fie mai puțin toxice decât amalgamul, acel material de obturație metalic ce eliberează vapori de mercur (amalgamul a fost interzis în UE începând cu ianuarie 2025, nefiind considerat un material sigur pentru sănătatea umană).
În realitate, însă, se discută tot mai mult despre faptul ca în compozitul clasic exista substanțe cu potențial nociv ce se eliberează din material în timpul polimerizării (procesul de întărire a materialului la lumina lămpii speciale) dar și pe termen lung, din cauza degradării lui în contact cu mediul bucal.
Aceste substanțe sunt monomeri de tipul Bis-GMA, UDMA, TEGDMA, HEMA, cu efect citotoxic și genotoxic, în special asupra celulelor din pulpa dentară (nervul dintelui).
Un element interesant este faptul ca prezența TEGDMA stimulează dezvoltarea unor bacterii responsabile de apariția cariilor pe lângă și pe sub plomba, respectiv Streptococus Mutans, Lactobacillus acidophilus, Streptococcus sobrinus, S. salivarius. Acest lucru poate explica în mare măsură apariția unor carii secundare sub plomba de compozit.
Studii în vitro au demonstrat ca TEGDMA are, de asemenea, efect citotoxic asupra celulelor gingivale umane (fibroblastii din ligamentele parodontale).
De asemenea, compozitele clasice pot elibera ioni de Fluor, Stronțiu , Aluminiu, Fier, Cupru, ultimele 3 regăsindu-se în concentrații cu potențial toxic.
Un alt component care ridică semne de întrebare este BPA, un binecunoscut disruptor endocrin. Deocamdată, studiile arată ca sunt necesare multiple plombe de compozit în aceeași cavitate orală pentru a elibera o cantitate suficient de mare de BPA pentru a crea dezechibre. Totuși, sunt necesare studii mai extinse în ceea ce privește siguranța acestor materiale în cazul copiilor.
Pana când lumea medicală va definitiva studiile asupra potențialului nociv al compozitelor clasice, Life Dental Spa îți propune materiale mai sigure pentru sănătatea ta.
Ce e de făcut?
Din fericire, stomatologia modernă a dezvoltat și materiale pentru plombe cu grad de biompatibilitate ridicat, care nu eliberează monomeri toxici. Aceste materiale sunt pe bază de ceramică pură, sunt mult mai bine integrate în organism și mai prietenoase cu acesta.
De asemenea, au estetică foarte bună, semănând cu structurile dentare, ceea ce permite restaurări care se armonizează excelent în zâmbet.


Cum fac să beneficiez de aceste materiale non-toxice pentru plombe?
Primul pas este să vii la o consultație cu camera intraorala, la unul dintre specialiștii noștri. În urma consultului, vei primi și un plan de tratament personalizat, cu materiale non-toxice pentru plombe, coroane, pivoți și alte lucrări dentare (dacă acestea sunt necesare, bineînțeles).
Dacă vom considera necesar, vom recomanda realizarea unor analize specifice pentru identificarea eventualelor alergii sau sensibilități la numite materiale dentare.
Te invităm să ne cunoști într-una dintre clinicile Life Dental Spa din București, Iași, Cluj, Timișoara, Brașov, Constanța, Craiova, Pitești, Sibiu, Arad, Oradea.
Ce spun pacientii ?
La Life Dental Spa, pacienții noștri își împărtășesc experiențele pozitive și transformările pe care le-au trăit. Apreciem fiecare feedback și ne străduim să oferim cele mai bune servicii pentru a ne asigura că fiecare vizită este o experiență plăcută și reconfortantă.

„Dragilor, nu m-a durut deloc! Domnul doctor mi-a realizat procedurile stomatologice fara durere si ma simt foarte bine. A fost greu primele zile, dar acum sunt ok!”
„Un zambet atragator este cheia succesului. De aceea am ales lantul de clinici stomatologice LASER Life Dental Spa – pentru un zambet de Hollywood.”
– CRISTINA SISCANU

„Am fost prima dată cu David, a doua oară cu Eva, iar a treia oară am venit aici, la prietenii noștri, cu Mateo, pentru că a trebuit să își sigileze măselele și să aibă o dantură perfectă.
– CATALIN MARUTA

„De cand am venit la Life Dental Spa am uitat ce inseamna durere la dentist. Mi-am invins teama care m-a tinut cam 3 ani, de cand am fetitele, sa vin la dentist.”
– TAVI CLONDA

Consultatie biologica cu Camera Intraorala
Consultatie biologica, in valoare de 97 de lei, presupune ca un medic specialist sa verifice situatia dentara cu ajutorul unei camere intraorale. Astfel, vei vedea in timp real situatia ta dentara pe un monitor chiar in clinica stomatologca. Vei primi cele mai bunesfaturi si solutii de tratament personalizate, adaptate nevoilor tale.
De ce sa alegi clinica Life Dental Spa?

Medici cu experiență vastă

CT si Radiografie în clinică

Tratamente Minim Invazive

Tratamente Fără Durere

Utilizarea Laserului Dentar

Materiale
Biocompatibile
Afla ce buget este necesar pentru reabilitarea zambetului tau
Completeaza formularul si un reprezentant Life Dental Spa va contacteaza in cel mai scurt timp.




pacienti
implanturi
arcade
LIFE DENTAL SPA
Clinica Life Dental Spa primeste pacienti atat din Bucuresti, cat si din alte orase ale Romaniei ori din afara tarii. Niciun drum nu este prea lung, comparativ cu redarea bucuriei de a zambi intr-un timp record!
Specialistii Life Dental Spa ofera servicii de calitate, pentru ca tu sa iti poti desfasura activitatile zilnice fara sa te simti stanjenit de propriul zambet.
