7 semne ale gingivitei ca sa o poți recunoaște

semne ale gingivitei

Cuprins

Oferim servicii stomatologice de top în cele 12 clinici din România asigurând tratamente personalizate și confortabile pentru fiecare pacient.
clinici stomatologice romania

Ai observat vreodată că îți sângerează în timpul periajului dentar sau atunci când mesteci alimentele? Poate ai simțit o ușoară sensibilitate sau ai observat că gingiile tale sunt mai roșii decât de obicei. Toate acestea pot fi semne ale gingivitei, care este una dintre cele mai comune afecțiuni.

Gingivita reprezintă inflamația gingiilor și poate fi cauzată de igiena orală necorespunzătoare sau de alți factori care favorizează dezvoltarea bacteriilor în cavitatea bucală. Deși pare o afecțiune minoră, neglijarea gingivitei poate avea consecințe grave asupra sănătății tale dentare și generale.

În acest articol vom expune 7 semne prin care poți recunoaște gingivita. Este important să acorzi atenție acestor simptome și să nu le ignori, deoarece dacă iei din timp măsurile necesare, poate face diferența între o afecțiune gingivală ușor de tratat și una care se agravează și necesită intervenții mai complexe și costisitoare.

Fiind conștient de semnele și simptomele gingivitei, poți acționa rapid și eficient pentru a preveni evoluția afecțiunii și a-ți menține o sănătate orală optimă.

Ce este gingivita?

Gingivita reprezintă inflamația de cauză bacteriană a țesutului gingival. Semne ale gingivitei pot fi durerea la nivelul gingiilor, inflamația și roșeața gingiilor, creșterea în volum a papilelor gingivale și posibila formare a unui polip gingival. De asemenea, pacienții pot experimenta sângerare la periaj sau la masticație și un miros neplăcut al cavității bucale.

Gingivita poate fi detectată de către pacient prin observarea acestor modificări la nivelul gingiilor. Este important ca pacientul să solicite un consult la medicul stomatolog pentru a obține un diagnostic precis și a iniția tratamentul adecvat. Din păcate, mulți pacienți amână vizita la dentist considerând că aceste simptome sunt trecătoare sau neimportante. În consecință, gingivita poate evolua cronic și poate transforma în parodontoză, o afecțiune mult mai dificilă de tratat.

În practică, bacteriile care inițiază inflamația gingivală, dacă nu sunt eliminate la timp, pot provoca distrugerea țesutului de susținere al dinților, în special a osului alveolar. Aceste bacterii determină deteriorarea osoasă, ceea ce duce la pierderea sprijinului dinților și la mobilitatea acestora. Astfel, parodontoza poate duce, în cele din urmă, la pierderea dinților.

Pentru a face diferența între gingivită și parodontoză și pentru a stabili stadiul exact al bolii, o radiografie panoramica poate fi de mare ajutor. Această investigație oferă medicului toate informațiile necesare pentru a identifica prezența sau absența distrugerii osoase. Odată cu apariția resorbției osoase, diagnosticul se va schimba de la gingivită la parodontoză.

Gingivita de sarcina

Perioada sarcinii influențează viața femeilor din toate punctele de vedere și produce schimbări majore. Una din influențele pe care aceasta le are asupra cavității orale se reflectă atât asupra țesuturilor dure ale dintelui prin demineralizari, carii cât și asupra țesuturilor moi, respectiv asupra gingiei cu apariția gingivitei de sarcina. Sarcina nu produce aceste modificări prin ea însăși, dar influențează prin modificări hormonale reacția locală a țesuturilor față de placa bacteriană sau depunerile de tartru.

În cazuri izolate, într-un procent de 5%, după luna a treia de sarcină se poate ajunge la creșteri gingivale mari, ce iau forma unei ciuperci turtite între 2 dinti și este denumită tumora de sarcina. Aceasta involuează după naștere, dar necesită un control la medicul stomatolog, deoarece în anumite cazuri, prin persistenta factorilor iritativi din cavitatea orală, aceasta se poate menține și după naștere.

Pe perioada sarcinii femeile se confruntă cu forme de gingivită într-un procent de peste 50% pana la 100%, dar o simplă vizită la medicul stomatolog poate atenua aceste simptome și le poate împiedica sa se agraveze. Gingivita se manifestă încă de la începutul sarcinii, dar semnele se agravează pe măsură ce sarcina avansează. Netratată, această gingivită va evolua spre forme mai grave de parodontoză, ce poate duce până la pierderea dinților.

Semne ale gingivitei

Mai jos am identificat care sunt cele 7 semne ale gingivitei pe care nu ar trebui să le ignori:

  1. Sângerări ale gingiilor – Sângerarea gingiilor în timpul periajului dentar sau la masticație poate fi un semn clar al gingivitei. Gingiile sănătoase nu ar trebui să sangereze în mod regulat.
  2. Gingii inflamate, roșii sau chiar de culoare roșie-violacee – Gingiile afectate de gingivită pot deveni roșii, inflamate și sensibile la atingere. Aceste modificări pot fi observate vizual sau prin senzația de disconfort în zona gingiilor.
  3. Miros neplăcut al respirației – Gingivita poate fi asociată cu un miros neplăcut al respirației, cunoscut și sub denumirea de halenă. Aceasta poate apărea din cauza bacteriilor prezente în cavitatea bucală.
  4. Retracție gingivală – Gingiile afectate de gingivită pot începe să se retragă, expunând rădăcinile dinților. Acest aspect poate conferi aspectul de dinți mai lungi și poate indica o evoluție mai avansată a afecțiunii.
  5. Gingii umflate – Un alt semn caracteristic al gingivitei este umflarea gingiilor. Gingiile afectate de inflamație devin sensibile și prezintă o umflare vizibilă. Gingiile umflate pot fi însoțite de o senzație de disconfort sau durere la atingere.
  6. Durere sau sensibilitate gingivală – Gingivita poate provoca durere sau sensibilitate în jurul gingiilor. Aceasta poate fi resimțită ca o senzație de arsură, pulsație sau disconfort la atingere.
  7. Apariția abceselor gingivale sau a polipilor gingivali – În unele cazuri severe de gingivită, pot apărea abcese gingivale sau polipi gingivali. Abcesele gingivale reprezintă acumularea de puroi în interiorul țesutului gingival, iar polipii gingivali sunt excrescențe anormale ale țesutului gingival. Acestea pot provoca durere intensă, umflături și disconfort la nivelul gingiilor.
Gingivita netratata

Nu subestima aceste semne ale gingivitei – Acordă-le atenție și ia măsuri prompte

Ignorarea semnelor de gingivită poate duce la o evoluție necontrolată a afecțiunii, care poate duce la probleme mai grave ale dinților și gingiilor. Gingivita netratată poate progresa într-o afecțiune cunoscută sub numele de parodontoză, care implică deteriorarea țesuturilor de susținere ale dinților și pierderea acestora. Prin urmare, tratarea gingivitei în stadiile incipiente este esențială pentru a preveni complicații ulterioare și pierderea dinților.

Impactul asupra sănătății generale – Gingivita nu este doar o problemă dentară, ci poate avea consecințe asupra întregului organism

Gingivita netratată nu afectează doar sănătatea orală, ci poate avea și repercusiuni asupra sănătății generale. Există cercetări care sugerează că inflamația cronică asociată cu gingivita poate fi legată de diverse afecțiuni, precum boala cardiovasculară, diabetul și complicațiile în timpul sarcinii. Prin urmare, tratarea gingivitei nu este doar o măsură preventivă pentru sănătatea orală, ci poate avea și un impact pozitiv asupra sănătății generale.

Tratament gingivita cu laser – O opțiune eficientă și minim invazivă

La Life Dental Spa, tratamentul gingivitei cu laser este realizat cu o viziune holistică asupra sănătății dentare. Ne concentrăm nu doar pe tratarea efectelor, ci și pe eliminarea cauzelor problemei. De asemenea, ne asigurăm că pacienții noștri sunt educați cu privire la îngrijirea post-tratament, pentru a preveni aparitia de viitoare semne ale gingivitei.

Procedura de tratament gingivita cu laser constă în utilizarea laserului dentar, care este în prezent cea mai eficientă și cu cele mai bune rezultate pe termen lung.

Înainte de tratamentul cu laser dentar, se realizează o igienizare profesională care include detartrajul profesional, periajul și air-flow-ul.

Un tratament pentru gingivită cu laser necesită de obicei 1-2 sesiuni și are următoarele beneficii:

  • FĂRĂ DURERE: Tratamentul cu laser este nedureros și nu necesită anestezie.
  • ELIMINĂ BACTERIILE: Raza laser are proprietăți bactericide, astfel că elimină bacteriile patogene care sunt cauza bolii.
  • ACȚIONEAZĂ ÎN PROFUNZIME: Raza laser penetrează în profunzimea țesuturilor, asigurând o eficiență maximă.
  • ELIMINĂ INFLAMAȚIA: Laserul dentar ajută la reducerea și eliminarea inflamației gingivale.

Procedura de tratament gingivita cu laser oferă și alte beneficii:

  • EFECT BIOSTIMULATOR: Raza laser are un efect biostimulator, stimulând astfel regenerarea și vindecarea rapidă a țesuturilor afectate.
  • DISCONFORT MINIM: După intervenția cu laser, disconfortul resimțit este minim sau chiar inexistent în orele următoare, astfel încât pacientul poate reveni la rutina zilnică fără a necesita îngrijiri speciale.
  • TRATAMENT EFICIENT: Metoda clasică de chiuretaj parodontal, care era dificilă și dureroasă pentru pacient, este înlocuită acum de tratamentul blând și eficient cu laserul dentar.
  • REZULTATE EVIDENTE: Rezultatele tratamentului cu laser sunt vizibile încă de la prima ședință. Sângerarea se oprește, gingia revine la o culoare roz și un aspect sănătos, iar sensibilitatea dispare.

Ai nevoie de tratament gingivita cu laser?

Nu amâna tratamentul pentru gingivită! Programează o consultație la Life Dental Spa și permite-ne să îți oferim îngrijirea de cea mai înaltă calitate, pentru a-ți recăpăta sănătatea gingiilor. Ia măsuri acum pentru a-ți îmbunătăți sănătatea orală și a preveni complicațiile ulterioare. Suntem aici pentru a te ajuta!