Coroane Dentare Zirconiu

Coroane Dentare Zirconiu

Ce înseamnă coroane dentare din zirconiu?

Coroanele dentare sunt utilizate pentru a reface sau a înlocui complet un dinte, dar și pentru a-i crește rezistența în timp, în cazul în care dintele respectiv devine sensibil. O cauză pentru care un dinte poate necesita refacere cu ajutorul unei coroane dentare este reprezentată de procesul carios extins care, prin simplul tratament de tip obturație (plombare), nu oferă o rezistență suficientă dintelui respectiv.

În momentul în care un dinte afectat de diferite patologii nu mai poate fi salvat și necesită extracție, spațiul rămas în urma intervenției chirurgicale poartă numele de edentație. Prezența uneia sau a mai multor edentații afectează considerabil funcțiile masticatorie, fizionomică și fonetică, creându-i pacientului un disconfort sporit. În scopul rezolvării unei astfel de probleme stomatologice, pacientul poate opta pentru un tratament restaurator protetic cu ajutorul coroanelor dentare.

În timpul masticației, dinții sunt supuși la presiuni masticatorii foarte mari, mușchii implicați în acest proces având o forță mare de acțiune, care poate influenta negativ rezistenta dintilor. Mai ales pe măsura ce inaintam în vârstă, structurile care alcătuiesc dinții au de suferit, în special în cazul în care aceștia au fost supuși unor tratamente repetate de-a lungul timpului.

Materialele disponibile pentru confecționarea coroanelor dentare sunt variate, însă cele mai indicate sunt coroanele dentare fabricate din zirconiu sau din ceramică.

Zirconiul este un material aparut destul de recent care a revolutionat practica stomatologica. Aceste prezinta proprietati exceptionale, astfel ca poate fi folosit in mai multe scopuri. Zirconiul se prezinta ca un material de culoare alba, sub forma de blocuri de diverse forme si marimi.

In stomatologie nu se foloseste zirconiul pur, ci o combinatie obtinuta chimic a acestuia, numita oxid de zirconiu. Astfel, zirconiul este considerat a fi unul dintre cele mai rezistente materiale din care se pot confectiona coroane dentare.

Adesea, situatiile in care este necesar un tratament cu o astfel de coroana dentara din zirconiu sunt reprezentate de complicatii ale cariilor. Un dinte subminat de procese carioase multiple care au interesat nervul dentar, va necesita in principiu un tratament de canal, o reconstructie cu pivot dentar si o coroana de acoperire. Uneori insa se poate decide pastrarea nervului dentar sub coroana, daca acesta nu este afectat si nici nu prezinta sensibilitate. Un dinte vital ,cu nerv, este mult mai valoros si mai rezistent pe termen lung decat unul cu tratament de canal.

Coroanele dentare din zirconiu pot fi individuale, acestea fiind mici, de marimea unui singur dinte, pacientul obisnuindu-se foarte repede cu ea la finalul tratamentului. Procesul de fixare a unei astfel de coronite este lipsit de durere, deoarece este o manopera simpla de colare (lipire) cu ajutorul unui ciment special.

De asemenea, coroanele dentare din zirconiu se pot aplica si la nivelul implanturilor dentare, oferind, astfel, pe langa o forma foarte apropiata cu cea a unui dinte natural, si o buna functionalitate.

Coroanele dentare din zirconiu pot fi confectionate si unite, formand o punte dentara. Aceasta reprezinta o lucrare protetica fixa, cimentata pe doi dinti stalpi care limiteaza spatiul ramas in urma extractiei a mai multor dinti vecini sau nu. Este nevoie de minim doi dinti stalpi, sanatosi, pe care se va aplica puntea dentara in scopul unei bune rezistente si stabilitati.

La fel ca si in cazul coroanelor dentare din zirconiu confectionate individual, dintii pe care se vor aplica coronitele vor fi pregatiti prin procesul de slefuire si tratati pe canale de catre medicul specialist endodont in cabinetul stomatologic, daca se considera necesar (insa nu obligatoriu!). Puntea dentara este o alternativa acceptabila pentru pacientii care nu dispun de un buget corespunzator pentru reconstructii pe implanturi dentare.

Cu ajutorul zirconiului, exista posibilitatea sa se realizeze coroane dentare asemanatoare din punct de vedere al culorii, volumului si al formei cu dintii naturali. Aceste tipuri de coroane prezinta un nivel de transluciditate si opalescenta ridicata, foarte asemanatoare cu cea a dintilor naturali. Este important de mentionat ca nu mai este necesara adaugarea metalului in interior pentru a oferi rezistenta, zirconiul fiind suficient de rezistent pe termen lung si in plus mult mai estetic.

Ca orice alta coroana dentara, un rol foarte important revine adaptarii in cavitatea bucala. Astfel, este necesar ca pregatirea dintilor prin slefuirea sa fie realizata cat mai corespunzator, iar detaliilor de finisare sa le fie oferita o atentie sporita. In acest fel, nu va exista niciun risc ca la finalul tratamentului, dupa aplicarea si fixarea definitiva a coroanei in cavitatea bucala, sa se dezvolte alte afectiuni care sa ii provoace pacientului vreun disconfort.

De asemenea, in scopul imbunatatirii esteticii dentare, se poate opta si pentru un proces de albire dentara. In cadrul clinicii Life Dental Spa exista posibilitatea realizarii albirii cu laserul dentar, aceasta fiind o metoda noua, rapida, superioara si eficienta, de doar 30 de minute, spre deosebire de cea realizata cu ajutorul lampii UV, in care sunt necesare intre 1-3 sedinte.

Programeaza-te pentru o sedinta de albire dentara LASER!

Care sunt avantajele coroanelor din zirconiu?

Zirconiul este materialul care implineste cu succes doua deziderate importante ae proteticii dentare: estetica si rezistenta. Acesta are o culoare alba cu o transluciditate caracteristica, redand la un nivel cat mai fidel nuanta naturala a dintilor. Lucrarile confectionate din zirconiu nu contin metal, astfel ca nu exista riscul de a coroda, fiind biotolerabile, biocompatibile cu organismul uman, si scazand semnificativ riscul de a aparea vreo alergie. Lipsa metalului face ca aceasta coronita sa fie mai usoara si sa fie tolerata mult mai rapid de catre pacient, in comparatie cu cele metalice sau metalo-ceramice, unde pacientul se obisnuieste putin mai greu.

De asemenea, in lipsa conductivitatii termice, sunt eliminate potentialele senzatii de durere aparute la cald sau la rece, daca dintele pe care il acopera coronita este vital (are nerv).

Precizia desavarsita a acestor coroane dentare din zirconiu este obtinuta cu ajutorul progresului tehnologic in medicina dentara, acestea fiind executate prin sisteme computerizate de ultima generatie: CAD/CAM.

Aspectul natural al dintilor, adaptarea impecabila si igienizarea mai usoara, fac ca acest tip de tratament protetic cu ajutorul coroanelor dentare din zirconiu sa fie cel mai recomandat.

Care sunt dezavantajele coroanelor dentare zirconiu?

Din cauza materialului nou – oxid de zirconiu, cu proprietati excelente, cat si a tehnologiilor utilizate in confectionarea acestui tip de coroane dentare – tehnologie computerizata, de ultima generatie, cu sisteme perfomante – valoarea tratamentului cu coroane de zirconiu creste, comparativ cu cele din metal.

Cat costa sa-ti pui coroane dentare zirconiu?

In cadrul clinicii Life Dental Spa medicii nostri specialisti pun foarte mare accent pe obtinerea unor rezultate excelente in urma tratamentului. Astfel, in urma unei consultatii se va efectua un plan de tratament, pacientul fiind informat despre toti pasii care urmeaza a fi urmati. In acest fel, costurile unui tratament ce implica coroane dentare din zirconiu pot fi diferite de la un pacient la altul, depinzand de statusul dentar al fiecaruia.

De mentionat este ca desi pretul pentru coroanele dentare din zirconiu este mai mare decat cel al coroanelor dentare metalo-ceramice, se obtin rezultate mult mai bune din punct de vedere estetic si al biocompatibilitatii.

Ritual de ingrijire pentru coroanele dentare din zirconiu

Asemeni oricarui alt tratament protetic, coroanele dentare din zirconiu necesita o atentie sporita din partea pacientului in ceea ce priveste igiena orala. Pe langa periajul zilnic, realizat, de preferinta, dupa fiecare masa, este necesar sa fie utilizata si ata dentara, precum si apa de gura. De asemenea, specialistii Life Dental Spa recomanda pacientilor cu astfel de coroane dentare din zirconiu folosirea dusului bucal, pentru a mentine o igiena superioara. Totodata, este indicat ca pacientul sa se prezinte de cel putin doua ori pe an la cabinetul stomatologic pentru o consultatie de rutina, in urma careia medicul specialist evalueaza starea de sanatate orala si poate interveni pentru mentinerea sau imbunatatirea statusului dentar.

In scopul obtinerii unor rezultate de o buna calitate, pacientul poate opta pentru un pachet complet de igienizare profesionala realizata de catre medicul stomatolog. Astfel, sunt eliminate depozitele de tartru (piatra dentara) ce se acumuleaza de-a lungul timpului, scazand riscul de a aparea afectiuni gingivale (gingivita, parodontoza) la nivelul coroanelor din zirconiu si nu numai. In cadrul unei sedinte de igienizare se realizeaza un detartraj cu ultrasunete pentru a elimina acumularea de tartru, precum si un periaj profesional in scopul netezirii suprafetelor dentare. In urma acestor doua proceduri de profilaxie, se poate opta si pentru Air-Flow. Air-Flow-ul are rolul de a elimina si ultimele resturi de placa bacteriana ramasa in spatiile greu accesibile, interdentare, cu ajutorului jetului de bicarbonat si apa. Astfel, pacientul beneficiaza de o igienizare in profunzime care va contribui semnificativ la mentinerea coroanelor din zirconiu pentru mai mult timp.

Clinica Life Dental Spa recomanda pacientilor ce au lucrari protetice din zirconiu efectuarea unui astfel de pachet complet de igienizare profesionala periodic, o data la sase luni, in scopul obtinerii unor rezultate excelente si de durata.

De ce sa alegi coroanele de zirconiu?

Medicii specialisti stomatologi recomanda coroanele dentare din zirconiu atunci cand dintii au suferit foarte multe obturatii (plombe), fiind afectati in trecut de carii dentare. Pe langa faptul ca aceste coroane din zirconiu sunt de un mare ajutor pentru restaurarea esteticii, una dintre cele mai importante functii recapatate este cea masticatorie. In cazul multor plombe pe un sigur dinte, acestea nu pot oferi rezistenta necesara in timpul actului masticator, existand riscul ca dintele sa fie fracturat in timp ce sunt mestecate alimente dure (alune, seminte). Pentru a evita un astfel de risc, se recomanda coroanele dentare din zirconiu, care fac ca dintele sa reziste la fortele masticatorii mari dezvoltate de muschii implicati in acest proces.

Este foarte important de retinut ca cea mai buna recomandare pe care medicul stomatolog o poate face este cea in urma realizarii unei consultatii de specialitate. Coroanele dentare din zirconiu prezinta proprietati superioare, sunt rezistente si estetice, iar in cazul unei bune insertii si adaptari in cavitatea bucala, pe dintele afectat, pacientul se va obisnui imediat, neexistand riscul aparitiei vreunui disconfort.

Un lucru important de amintit: specialistii in parodontologie Life Dental Spa recomanda tratarea obligatorie a bolilor parodontale inainte de a realiza si cimenta orice tip de coroana dentara! Gingivita si parodontoza nu permit o adaptare gingivala corespunzatoare a coroanelor, care nu vor fi etanse, ci vor acumula sub ele bacterii si alimente. In timp, astfel de coroane incorect adaptate gingival vor deveni ele insele factori iritativi locali, care vor intretine inflamatia si infectia de la nivelul gingiei, agravand parodontoza si gingivita.

Intra in Legatura cu noi

Telefon
0318 282 274
Email
office@lifedentalspa.ro

Programeaza-te!

Programeaza o vizita la Life Dental Spa, completeaza formularul de mai jos si vom reveni pentru a stabili o programare.

    Nume

    Prenume

    Adresa de E-Mail

    Numar Telefon

    Selecteaza orasul Oras

    Tratament solicitat

    Programează-te ACUM pentru o consultatie la clinica LIfe Dental Spa si afla mai multe despre coroanele dentare din zirconiu!

    Estetica Dentara

    Estetica Dentara

    Albire Dentara Laser

    Albire Dentara Laser

    Parodontologie

    Parodontologie

    Testimoniale

    Testimonial Catalin Maruta
    Catalin Maruta

    Fata de alte vedete de la noi, Catalin Măruță este un om cu o energie frumoasa, calda, cu care iti face placere sa comunici.
    Ne-am bucurat sa ii primim in clinica, și pe el și pe familia lui-Andra și cei doi copii minunați pe care ii au impreuna.
    Tratamentele dentare cu laser devin din ce in ce mai cunoscute și mai apreciate.
    Va așteptăm și pe voi la clinica!

    Tavi Clonda Testimonial
    Tavi Clonda

    Salutare! Sunt Tavi Clonda si vreau sa spun ca sunt foarte bucuros ca am descoperit Life Dental Spa.
    Pentru ca de cand am venit la Life Dental Spa am uitat ce inseamna durere la dentist.
    Mi-am invins teama care m-a tinut cam 3 ani, de cand am fetitele, sa vin la dentist.
    Am scapat de acele care faceau anestezie, ceea ce este un lucru minunat si orice manopera, orice lucrare se face cu laserul. De la tratarea cariilor pana la albirea laser.
    Diferenta de bani este foarte mica, eu va recomand Life Dental Spa, uitati de frica la dentist, aveti grija de dintii dumneavostra si fiti sanatosi si la minte si la corp Life Dental Spa!

    Gabriela Cristea Testimonial
    Gabriela Cristea

    Dupa o perioada lunga, m-am hotarat sa vin la dentist si bine am facut, pentru ca in ciuda faptului ca aparent nu aveam nici o problema, pentru ca din pacate probleme, atunci cand vine vorba de dantura, pot aparea fara simptome.
    Lucru care s-a intamplat si la mine si sunt foarte fericita ca am ales Life dental Spa, pentru ca aici lucrurile se intampla fara durere, fara frica si e foarte relaxat.
    Toti oamenii sunt extrem de relaxati, pentru ca dispun de aparatura foarte buna care ii face pe medici sa transmita.

    Dr Cristina Obreja

    Dr. Cristina Obreja

    Specialist Laser Dentar
    Dr Felicia Paduraru

    Dr. Felicia Paduraru

    Specialist Implantologie Orala
    Dr Cazimir Vlasie

    Dr. Cazimir Vlasie

    Specialist Protetica

    Partenerii Nostri

    Logo Aeroporturi Bucuresti
    Logo Stefanini
    Logo GarantiBank
    Logo Banca Transilvania
    Dr Cristina Obreja

    Programeaza-te acum!

      Nume

      Prenume

      Adresa de E-Mail

      Numar Telefon

      Selecteaza orasul Oras

      Tratament solicitat

      Dr Cristina Obreja
      Contact
      Life Dental Spa Bucuresti
      Life Dental Spa Iasi
      Life Dental Spa Cluj
      Cod Unic de Inregistrare 24144100
      Nr. Inmatriculare J40/11701/2008
      Social Networks

      Viziteaza Life Dental Spa pe mediile de socializare si interactioneaza cu noi. Nu uita sa dai follow si share pentru a primi ultimele noutati.

      COPYRIGHT © 2021. Continutul acestui site este protejat de legea dreptului de autor. Reproducerea partiala sau integrala a continutului se va face doar cu acordul Life Dental Spa. Dezvoltat de MBUIDESIGN

      Suna
      Programeaza-te