Coroanele dentare sunt utilizate pentru a reface sau a înlocui complet un dinte, dar și pentru a-i crește rezistența în timp, în cazul în care dintele respectiv devine sensibil. O cauză pentru care un dinte poate necesita refacere cu ajutorul unei coroane dentare este reprezentată de procesul carios extins care, prin simplul tratament de tip obturație (plombare), nu oferă o rezistență suficientă dintelui respectiv.
În momentul în care un dinte afectat de diferite patologii nu mai poate fi salvat și necesită extracție, spațiul rămas în urma intervenției chirurgicale poartă numele de edentație. Prezența uneia sau a mai multor edentații afectează considerabil funcțiile masticatorie, fizionomică și fonetică, creându-i pacientului un disconfort sporit. În scopul rezolvării unei astfel de probleme stomatologice, pacientul poate opta pentru un tratament restaurator protetic cu ajutorul coroanelor dentare.
În timpul masticației, dinții sunt supuși la presiuni masticatorii foarte mari, mușchii implicați în acest proces având o forță mare de acțiune, care poate influenta negativ rezistenta dintilor. Mai ales pe măsura ce inaintam în vârstă, structurile care alcătuiesc dinții au de suferit, în special în cazul în care aceștia au fost supuși unor tratamente repetate de-a lungul timpului.
Materialele disponibile pentru confecționarea coroanelor dentare sunt variate, însă cele mai indicate sunt coroanele dentare fabricate din zirconiu sau din ceramică.
Ceramica dentară este una dintre cele mai bune alegeri pentru pacienții care își doresc să obțină frumusețea unui zâmbet natural. Există situații când dintele este sănătos, dar nu este foarte estetic, iar atunci se poate recurge la un tratament protetic cu fațete dentare. Această procedură este personalizată în scopul unei potriviri cât mai exacte în ceea ce privește forma și culoarea dinților pacientului, astfel încât rezultatul sa arate perfect natural. Cazurile în care se recurge la tratamentul protetic cu fațete dentare au la bază discromiile dentare, mici modificari de aliniere a dintilor, dinti ciobiti, fisurati, care necesita o reabilitare in primul rand estetica.
De asemenea, trebuie menționată și posibilitatea realizarii, în scopul îmbunătățirii esteticii dentare, a unui tratament de albire dentară cu laser. Laserul dentar este o inovație în domeniul medicinii dentare, crescand eficienta procedurii de albire dentara. Albirea cu laserul dentar este un procedeu nedureros, care se realizează mult mai rapid comparativ cu albirea dentară cu lampa UV, într-o ședință de doar 30 de minute.
În cazurile în care este necesară înlocuirea a mai multor dinți lipsă se poate recurge atât la tratamente protetice cu punți dentare, cât și la implanturi dentare. Puntea dentară este o lucrare protetică fixă utilizată în stomatologie pentru restaurarea morfologică a dinților absenți de pe arcadele dentare, dar și pentru protecția și remodelarea dinților ce au suferit distrucții importante. O punte dentară este compusă din minim doi dinți stâlpi, care reprezintă două coroane dentare fixate pe dinții naturali limitanți ai edentației, între aceștia regăsindu-se corpul de punte (partea care înlocuiește dinții lipsă).
Pentru a putea fixa puntea pe dinții limitanți, aceștia sunt pregătiți corespunzător prin șlefuire, adesea suferind anterior și un tratament endodontic (pe canalele radiculare în scopul devitalizării). Puntea dentară reprezintă un tratament protetic invaziv, dar odată cu progresul tehnologic în domeniul medicinii dentare, se pot realiza coroane dentare și punți dentare din materiale atât rezistente, cât și estetice. Puntea dentară este considerată a fi o bună alternativă pentru pacienții care nu dispun de un buget sufiecient pentru tratamentul cu implanturi dentare, care este o opțiune mult mai bună pe termen lung.
Deseori, un dinte slăbit și afectat de un proces carios necesită un tratament complex. Pentru rezultate de cea mai bună calitate, caria dentară va fi curațată și dintele va fi tratat endodontic pe canalele radiculare. Acest tip de tratament este realizat de medicul specialist endodont cu ajutorul unui microscop, în cabinetul stomatologic. In clinica noastra insa, conform principilior stomatologiei minim-invazive, nu devitalizam dintii decat daca este absolut necesar (adica nu scoatem nervul decat in situatii limita, in care acesta nu poate fi protejat si salvat). Daca insa este posibil, pastram dintele cu nerv chiar daca va fi acoperit de o coroana dentara.
Pentru a putea reconstrui dintele sub o formă de bont, practic sub o dimensiune mai redusă, se poate folosi un pivot dentar. Pivotul dentar este un dispozitiv protetic care se folosește pentru a reface dinții cu leziuni majore, cu pierderi mari de țesut din cauza unei carii, sau în cazul dinților fracturați. În mod obișnuit, utilizarea unui astfel de pivot dentar se recomandă și în cazul refacerii unei coroane dentare care deși nu este complet distrusă, prezintă pereți laterali subțiri și foarte puțin rezistenți. Se mai poate recurge, în cazul leziunilor coronare mari, la restaurări protetice fixe de tipul incrustațiilor ceramice, acestea reprezentând o alternativă eficientă și calitativ superioară din punct de vedere mecanic și estetic oricărei obturații (plombe).
Coroanele dentare din ceramică (coroanele dentare confecționate din porțelan) sunt cele mai estetice tipuri de coroane, reusind sa imite fidel nuanta, textura si translucenta dintilor naturali. Din punct de vedere estetic, calitățile ceramicii sunt net superioare oricărui alt material total fizionomic utilizat pentru confecționarea restaurărilor protetice, ceramica reușind să redea aspectul dinților naturali. Bineînțeles, pe lângă capacitatea sa de a reda fidel fizionomia, coroanele dentare din ceramică oferă un real ajutor și din punct de vedere funcțional, ajutând la refacerea funcției masticatorii corespunzătoare.
Coroanele dentare din ceramică restaurează funcțiile cavității bucale și îi conferă confort pacientului, acesta obișnuindu-se într-un timp scurt cu acestea. De asemenea, nu există riscul colorării gingiilor, asa cum se intampla in cazul coroanelor ce contin metal, din cauza migrarii ionilor metalici in tesutul gingival. Asadar, in cazul coroanelor ceramice nu vom avea niciodata surpriza sa vedem cum apare in timp un lizereu intunecat langa gingie, fenomen extrem de inestetic, ce creeaza impresia de artificial.
Etapele ce necesită parcurse pentru a realiza un astfel de tratament protetic se desfășoară pe parcursul unei perioade scurte de timp.
Nu am putea enumera prea multe dezavantaje, singurul pe care l-am putea mentiona este faptul ca aceste coroane ceramice au indicatie doar pentru restaurarile pe dintii frontali, adica incisivi, canini si premolari, deoarece nu ofera suficienta rezistenta daca sunt aplicate pe molari.
De asemenea, prepararea dintelui in vederea acestui tip de coroana presupune o foarte buna pregatire si manualitate a medicului, deoarece este necesara slefuirea cu prag, metoda pe care nu toti stomatologii o stapanesc foarte bine.
Prețul pentru un un tratament ce cuprinde coroane dentare din ceramică diferă de la un pacient la altul, în funcție de complexitatea cazului clinic, precum și a tehnologiei din care se poate obține lucrarea protetică (clasic, manual, sau modern, computerizat).
Uneori, restaurarile pot presupune mai multe proceduri, in plus fata de coroanele dentare ceramice: tratamente de canal, pivoti ceramici sau din zirconiu, albire dentara etc, toate acestea avand costuri separate fata de cele ale coroanelor in sine.
Si pentru ca fiecare caz este diferit, cel mai indicat este ca pacientul sa primeasca planul de tratament personalizat de la specialistul Life Dental Spa.
De asemenea, în scopul obținerii unui zâmbet strălucitor, se pot realiza și tratamente protetice cu fațete dentare, acestea având costuri diferite, in functie de materialul din care sunt realizate: compozit sau zirconiu. Este necesar să menționăm că fiecare cost este individualizat în funcție de pașii ce urmează să fie parcurși, astfel că prețul manoperelor medicale poate fi diferit de la un pacient la altul.
Pentru mai multe detalii legate de costuri, puteti consulta lista noastra de onorarii aici.
Pe lângă coroanele dentare integral ceramice, mai există și alte alternative precum cele cu schelet de zirconiu sau schelet metalic, ori de aur. Coroanele dentare integral ceramice sunt insa alegerea numarul unu pentru restaurarile frontale, datorita esteticii lor superioare. Coroanele dentare mixte, metalo-ceramice, sunt adesea utilizate în zonele laterale, pe molari, pentru a asigura o restaurare cât mai calitativă a funcției masticatorii. Acestea sunt un compromis între funcționalitate și estetică datorită celor două tipuri de materiale folosite. În comparație cu cele confecționate din ceramica pe zirconiu, coroanele dentare integral ceramice se concretizează dintr-un singur bloc ceramic și sunt folosite mai mult pentru redarea esteticii dentare, oferind o rezistență crescută în timp, alături de o strălucire naturală a dinților. Frezarea computerizata CAD/CAM este una dintre cele mai noi tehnologii dentare, ce permite obtinerea unor coroane de calitate superioara si cu o adaptare excelenta la dintii pe care ii acopera.
Programeaza o vizita la Life Dental Spa, completeaza formularul de mai jos si vom reveni pentru a stabili o programare.