Dezvoltarea tehnologica din ultimii ani a adus imbunatatiri majore manoperelor terapeutice stomatologice. Una dintre ele reprezinta introducerea laserului stomatologic in asistarea tratamentelor: restauratoare, endodontice, parodontale si chirurgicale.
Tratamentele dentare restauratoare
Tratamentele restauratoare se refera la rezolvarea cariilor prin curatarea acestora cu ajutorul laserului si ulterior la obturarea cavitatilor cu materialul de plomba. Imbunatatirea adusa de laser este aceea ca are capacitatea de sterilizare a cavitatilor carioase astfel incat se reduce cu mult riscul formarii unei alte carii sub materialul de plomba.
Laserul dentar
Laserul are un caracter minim invaziv, deoarece el vaporizeaza strict caria lasand integre tesuturile dentare inconjuratoare. Acest lucru reduce folosirea frezei dentare strict pentru zonele de finisare. Un alt mare avantaj al laserului folosit la indepartarea cariilor este acela ca in cele mai multe cazuri nu este nevoie de anestezie. De aceea anestezia se va realiza doar in cazul unor dinti cu hipersensibilitate sau cu simptomatologie acuta dureroasa.
Caracterul minim invaziv si lipsa anesteziei face ca rezolvarea cariilor cu laserul la copii sa fie o manopera mai usor acceptata de catre micuti.
Tratementele endodontice
Tratamentele endodontice reprezinta o proportie importanta din manoperele totale efectuate la medicul stomatolog. Indepartarea nervului dentar si ulterior realizarea obturatiei de canal a radacinii dentare alcatuieste un tratament standard endodontic. Laserul dentar asista aceasta manopera prin sterilizarea canalelor radiculare ameliorand astfel indepartarea bacteriana de la acest nivel.
Tratamentele parodontale
Tratamentele parodontale se adreseaza pacientilor cu afectiuni gingivale care prezinta sangerari gingivale, importante depozite de tartru, retractii gingivale si cu o resorbtie osoasa prezenta.
Gingivita si boala parodontala (parodontoza) sunt afectiunile cunoscute, care se trateaza si cu ajutorul laserului in cadrul acestor tratamente parodontale. Laserul are capacitatea de a omori bacteriile prezente la nivel gingival, de a reduce inflamatia locala si de a stimula vindecarea rapida.
Bacteriile responsabile de gingivita si boala parodontala (parodontoza) se pot transmite prin saliva. Igiena precara fiind cauza a acestor afectiuni gingivale, e bine sa constientizam cat de importante sunt igienizarile profesionale periodice sustinute de un periaj corect acasa.
In cazul gingivitei care reprezinta inflamatia gingiei, se observa sangerari gingivale la periaj sau spontan, gingiile sunt rosii si se detaseaza de dinti. Pacientul poate prezenta chiar o respiratie urat mirositoare. Gingivita din cursul unor stari fiziologice precum sarcina trebuie tinuta sub observatie si la nevoie tratata. Tratamentul cu laserul se adreseaza chiar si gravidelor.
Amanarea tratarii gingivitei poate duce in timp la boala parodontala (parodontoza). In boala parodontala pe langa semnele observate din gingivita, exista resorbtie osoasa si mobilitate dentara. Toate acestea apar in urma unei igiene deficitare, cu predispozitie la pacienti cu afectiuni cronice (ex.diabetul), cu antecedente in familie si la fumatori. Acumularea de cantitati mari bacteriene de la nivel gingival duce la formarea pungilor parodontale cu puroi, pacientul avand o respiratie urat mirositoare din aceasta cauza.
Tratarea bolii parodontale (parodontozei) se face in mai multe etape cu scopul de: a indeparta depozitele de tartru supragingival si subgingivala, a omori bacteriile responsabile, a reduce pungile parodontale si inflamatia.
Laserul transforma tratamentul clasic chirurgical pentru boala parodontala (parodontoza) intr-un tratament non-chirurgical. Daca inainte se realizau incizii gingivale pentru chiuretaje profunde, acum laserul prin lumina sa vaporizeaza tesuturile gingivale infectate.
Laserul omoara bacteriile din pungile parodontale si stimuleaza ca organismul sa se regenereze local. Vindecarea si recuperarea post tratament este mult mai rapida comparativ cu tratamentul clasic. In majoritatea tratamentelor parodontale cu laserul nu se realizeaza anestezie. Se efectueaza 2 pana la 4 sedinte de tratament cu laserul pentru bolile parodontale.
Succesul tratamentului este completat de igienizarile profesionale facute la timp si de catre periajul corect si constant de acasa. Dusul bucal este obligatoriu a fi folosit.
Tratamentele chirurgicale
In tratamentele chirurgicale, laserul se utilizeaza frecvent in implantologie pentru sterilizarea viitoarea cavitati osoase in care va fi inserat implantul, pentru regenerare tisulara, grabirea vindecarii, dar si in periimplantite.