Perforatia este o comunicare intre dinte si parodontiu ce survine in urma unui proces iatrogen sau patologic. Cele de natura patologica pot sa survina in urma procesului carios sau de resorbtie, cele iatrogene pot aparea atat in timpul realizarii cavitatii de acces, identificarea canalelor radiculare dar si in momentul prepararii canalului pentru ancorarea unui pivot intraradicular. Perforatiile apar cu precadere la dinti cu calcificari intrapulpare ( pulpoliti in camera pulpara), la dinti inclinati prin basculare.
Factori predispozanti de apartitie a perforatiilor:
– deschiderea prea mare a camerei pulpare poate duce la perforatii coronare sau fracturi coronare si lezarea parodontiului superficial
– abordarea gresita , directia de actiune a frezei in timpul deschiderii camerei pulpare
– cautarea cu freza diamantata activa in varf a orificiilor de deschidere a canalelor radiculare la pluriradicualri, va duce la stergerea hartii endodontice, cu reducerea sansei de reperare a canalelor radiculare
– este facilitata la dinti cu gangrene, camera pulara fiind deschisa si cu dentina infectata si ramolita, odata cu indepartarea acesteia se poate realiza perofaratii intraradicualare
– deschiderea insuficienta a camerei pulpare, cu lipsa asigurarii unui acces in linie dreapta a acului in canal, produce fortarea acului in canal cu posibilitatea de aparitie a perforatiilor radiculare
– alegerea unei tehnici de preparare a canalului radicular incorecta, devierea de la anatomia initiala a canalului radicular, exercitarea unei presiuni excesive pe ace, folosirea de miscari de rotatie pentru ace ce nu permit acest tip de miscari
– folosirea unui instrumentar neadecvat ( mai ales ca diametru) in cursul tratametului radacinilor subtiri si aplatizate ( radacina mezio vestibulara a molarului unu superior si radacina meziala a molarului unu inferior), lipsa precurbarii acelor manuale din otel
– utilizarea necorespunzatoare a frezelor Gates-Gliden, sau a intrumentarului rotativ cu conicitate mare
– prepararea necorespunzatoare a lacasului pentru pivot, poate duce la subtierea excesiva a canalului radicular, sau la o perforatie radiculara atunci cand nu se urmareste directia canalului
Diagnostic – semne clinice : durere aparuta brusc, sangerare abundenta in canalul radicular sau la intrarea in canal, senzatia de arsura sau de gust neplacut la spalarea cu hipoclorit in canalul radicular, apex locatorul indica intrarea in parodontiu la o lungime de lucru mai mica, la introducerea uni con de hartie in canalul radicular, varful acestuia iese intact, sangele fiind prezent doar la nivelul perforatiei
Tratament
Nechirurgical: Materiale de restaurare coronara: amalgam, hiroxid de calciu, cavit ,MTA
S-a incercat inchiderea perforatiilor, de-a lungul timpului cu: amalgam, gutaperca, EBA ( acid etoxi benzoic), material IRM, Ciment Ionomer de Sticla, compozit, actual cel mai folosit fiind MTA ( mineral trioxide agregat) .
Introducerea MTA in endodontie a adus un mare plus, putandu-se realiza inchiderea perforatiilor etans chiar si in mediul umed ( datorita faptului ca materialul este hidrofil), chiar si in prezenta sangelui, materialul este biocompatibil, nu produce reactive inflamatorie la contactul cu testuturile parodontale, ba chiar are si propietati de biostimulare, inducand producerea de cement si os alveolar. MTA- ul se prepara cu apa distilata, ser fiziologic sau anestezic, iar studiile clinice au identificat capacitatea acestuia de a produce cement in jurul sau, timpul de priza este indelungat (2-6 ore), prezinta o mare duritate dupa priza ( acesta reprezinata un dezavantaj, posibilitatea de retratament este limitata cu aplicarea de MTA, iar in cazul aplicarii pentru perforatii laterale, trebuie aplicat cu mare grija pentru a nu bloca canalul radicular), este mai radioopac decat gutaperca. Este comercializat sub doua forme: alb (stimuleaza dezvoltarea cementoblastilor si keratinocitelor) si gri ( stimuleaza dezvoltarea odontoblastilor )
Prognosticul
Factorii care afectează prognosticul pe termen lung a dinților după reparația perforatiei, include locația perforatiei în raport cu osul crestal, accesibilitatea pentru reparații, dimensiunea defectului, prezența sau absența unei probleme parodontale, trecerea timpului între perforație și reparații, capacitatea de etanșare de material de restaurare și factori subiectivi cum ar fi, competența tehnică a dentistului.