De ce am ales sa colaborez cu cinica Life Dental Spa?

Data

Cuprins

Bună ziua, mă numesc Sabotnicu Mădălina şi sunt medic specialist endodont. Am finalizat rezidenţiatul anul trecut. De-a lungul anilor am căutat un loc în care să mă simt ca acasă, bine organizat şi cu o atmosferă prietenoasă. Nu a fost aşa de simplu. Am început la un cabinet modest de la un parter de bloc, apoi am evoluat uşor, uşor către clinici din ce în ce mai mari. Fiecare loc, mai mic sau mai mare are avantajele dar şi dezavantajele sale.

 Din fiecare cabinet prin care am trecut am încercat să preiau acele aspecte pozitive care să mă ajute să devin un medic mai bun şi să-mi clădesc o tehnică şi un protocol de lucru cât mai bine organizate şi mai eficiente. În această meserie, cea de stomatolog, informarea constantă asupra celor mai inovative tehnici de lucru este deosebit de importantă.

 Teama pacientului atunci când păşeşte în cabinetul de medicină dentară este un aspect real cauzat de cele mai multe ori de tehnici mai invazive folosite cu ani în urmă. De aceea am fost interesată de orice metodă prin care această frică şi reticenţă a pacienţilot faţă de stomatolog să fie ameliorate. 

O persoană dragă mie mi-a vorbit de clinica Life Dental Spa şi m-a încurajat să mă informez cu privire la aceasta. Acela a fost momentul în care am aflat că această clinică reprezintă avangarda în domeniul stomatologiei prin tehnologia laser utilizată. Am citit o mulţime de testimoniale ale pacienţilor ce au beneficiat de aceste tratamente, toţi foarte mulţumiţi şi încântaţi. 

În contextul stomatologiei generale, utilizarea laser-ului sporeşte mult confortul pacientului mai ales prin faptul că este mult redusă necesitatea anesteziei, iar procedurile sunt minim invazive, garantând o vindecare mult mai rapidă. Anxientatea pacienţilor produsă de sunetul  turbinii dentare este mult redusă sau chiar poate să dispară. Deasemenea clinica Life Dental Spa promovează utilizarea materialelor non-toxice. Astfel clinica pune pe primul loc confortul şi siguranţa pacientului, oferind un climat de lucru plăcut şi sigur, tehnici de lucru cât mai puţin invazive şi cât mai lipsite de durere.

Ca endodont principalul meu scop îl reprezintă menţinerea unui timp cât mai indelungat pe arcadă al dinţilor cu patologie pulpară. Acest aspect depinde în mod critic de o sterilizare cât mai eficientă a canalelor. În mod tradiţional această manoperă se realizează print-un lavaj riguros realizat utilizând o serie de soluţii precum hipocloritul de sodiu- acesta fiind cel mai important, ser, EDTA soluţie şi alcool de 90 grade. Eficienţa acestui tip de lavaj nu poate fi contestată, dar soluţiile nu pot ajunge în întregul sistem endodontic al dintelui. Şi acolo unde nu ajung soluţiile ajunge lumina laserului dentar. Puterea bactericidă a laserului este impresionantă lumina acestuia parcurgând o distanţă mare la nivelul canaliculelor dentinare şi pe întreg traiectul canalelor radiculare. Este o manoperă extrem de benefică pentru pacienţi şi un plus de siguranţă oferită acestora. Iar această posibilitate de a realiza sterilizarea canalelor radiculare cu laser-ul dentar mi-a fost oferită doar de clinica Life Dental Spa şi astfel mi-au oferit posibilitatea de a avea un anumit control asupra predictibilităţii tratamentelor endodontice.

Pe lângă tehnologia şi materialele pe care le promovează, clinica Life Dental Spa are şi o echipă de oameni deosebiţi. Încă de la recepţie am fost întâmpinată de zâmbete şi bunăvoinţă. Fiecare membru a dorit să ma ajute să mă acomodez cât mai repede şi a fost dispus să-mi ofere informaţiile de care am avut nevoie în orice situaţie. 

Având la dispoziţie toată această tehnologie inovativă, toate aceste materiale non-toxice şi respectând principiile de bază ale clinicii, acelea de a pune siguranţa şi confortul  pacienţilor pe primul loc, de a lucra curat şi riguros, se realizează tratamente de cea mai bună calitate cu rezultate predictibile în timp. Sunt încântată să afirm că fac parte din echipa.

Am ales să lucrez în cadrul clinicii Life Dental Spa, deoarece cred că este un mediu în care pot să evoluez din toate punctele de vedere datorită aparaturii de ultimă generaţie, a mediului sigur de lucru şi a întregii echipe. Cred că este locul potrivit pentru a trata pacienţii în cele mai bune condiţii astfel încât aceştia să depăşească frica de stomatolog şi să recaştige încrederea în propriul zâmbet.

Mai Multe
articole