Cum sa eviti dezamagirile si erorile legate de tratamentele stomatologice

Data

Cuprins

Mi se intampla frecvent sa mi se adreseze pacienti care si-au rezolvat de-a lungul timpului diverse probleme dentare la alte cabinete,  de la carii si pana la implanturi, dar nu au fost multumiti de rezultate. In ultimul timp numarul acestor pacienti a fost atat de mare, incat m-am hotarat sa scriu acest articol, in ideea de a-i ajuta sa evite pe viitor dezamagirile la dentist- pe ei si pe multi altii care intentioneaza sa urmeze un anumit plan de tratament.

Ce presupune un tratament stomatologic corect?

Cateodata mai glumesc cu pacientii mei si le spun ca daca vor intreba 100 de medici dentisti aceeasi intrebare, vor primi cel mai probabil 100 de raspunsuri diferite. Exagerez putin, dar nu cu mult!:) In cazurile mai complexe, ce presupun mai multe tipuri de manopere, exista intotdeauna si mai multe variante in ceea ce priveste tratamentul. Exista variante “ca la carte” si variante de “compromis”, in care atat medicul cat si pacientul pot face diverse alegeri, in cunostinta de cauza.

Se intampla, de exemplu, sa prezinti unui pacient o varianta “ca la carte”, insa acesta sa nu si-o doreasca, fie datorita procedurilor, fie datorita costurilor. Lipsa unui dinte, de exemplu, se trateaza “ca la carte” cu inserarea unui implant dentar, dar este posibil ca pacientului sa-i fie atat de teama de aceasta interventie, incat sa prefere sa-i fie slefuiti doi dinti, de o parte si de cealalta a edentatiei, optand astfel pentru o punte dentara. Uneori este posibil ca starea generala de sanatate a pacientului sau resorbtia osoasa masiva din zona sa nu permita inserarea implantului dentar, asadar urmatoarea optiune, desi nu este cea ideala, va ramane puntea dentara.

Un alt exemplu ar fi edentatia totala. Ce optiuni are un pacient care a ramas complet fara dinti? Daca este vorba despre un pacient sanatos, in varsta de 50-70 ani, cu posibilitati finaciare, evident ca optiunea ideala ar fi o reabilitare totala pe implanturi. Dar daca pacientul are o stare generala precara, decompensata, ori este foarte in varsta, sau pur si simplu nu isi permite financiar o astfel de manopera, probabil cea mai buna varianta va fi proteza dentara mobila.

Asadar, un tratament dentar corect, din punctul meu de vedere, este acela adaptat la nevoile pacientului. Degeaba ne dorim sa ne conformam cartilor de specialitate, daca pacientul nu vrea sau nu poate sa sustina acel tip de tratament.

In acest sens, eu sunt mereu pregatita sa le ofer pacientilor variante posibile de tratament, lasandu-le suficient timp sa reflecteze asupra lor.  Am insa grija ca aceste variante sa fie CORECTE, si sa nu le provoace mai multe probleme ulterior decat aveau inainte! Desi alegerea finala apartine intotdeauna pacientului, totusi RESPONSABILITATEA ACTULUI MEDICAL APARTINE MEDICULUI!

Si aici chiar vreau sa fac o precizare: responsabilitatea actelor medicale apartine in totalitate medicului care le-a efectuat, si nu clinicii in care s-au desfasurat tratamentele. Clinica are obligatia de a se asigura ca medicul respectiv are pregatirea necesara pentru a realiza manopere medicale (este absolvent de medicina, are specializarile pe care le declara, etc) si de a-i asigura conditiile necesare de lucru, insa calitatea manoperelor si eventualele incidente/accidente care se pot intampla depind direct de acesta.

La fel, planul de tratament este realizat de catre medic, nu de catre institutia unde acesta lucreaza. Asadar, nemultumirile pacientului legate de anumite manopere si de rezultatul lor trebuie adresate medicului care le-a efectuat. De obicei, cu o buna comunicare medic-pacient si cu putina bunavointa din partea amandurora, se pot gasi solutii astfel incat pacientul sa plece multumit din cabinet.

Sunt, intr-adevar, si exceptii. Uneori medicii sunt foarte inflexibili si nu vor sa accepte ca manopera ar putea fi imbunatatita (ego-ul medical poate fi exacerbat in cazul anumitor medici), alteori pacientii au niste asteptari nerealiste sau nu au inteles de la bun inceput in ce va consta tratamentul. Si de aici pot incepe povesti neplacute, cu frustrari, nemultumiri si dezamagiri din partea pacientilor care isi pierd increderea in medici si cauta solutii care sa le convina din cabinet in cabinet.

Care sunt cele mai frecvente erori in practica stomatologica?

Va pot spune ce am constatat eu personal, la pacientii care mi s-au adresat pentru o a doua opinie, de-a lungul celor 15 ani de cariera:

  • Lucrari dentare aplicate intr-o cavitate bucala suferinda de parodontoza, fara ca aceasta sa fi fost tratata in prealabil. Astfel de lucrari nu pot fi niciodata adaptate corect gingival, asadar vor retentiona alimente si vor deveni ele insele factori iritativi ce vor agrava situatia gingiei;
  • Plombe modelate incorect sau nefinisate, ce irita gingia si pot provoca inflamatii sau chiar pungi parodontale;
  • Lucrari cu extensii ce afecteaza stabilitatea dintilor care le sustin;
  • coroane sau fatete inestetice, diferite coloristic sau morfologic de dintii naturali, ce creeaza adevarate complexe pacientilor care le poarta si care se feresc sa mai zambeasca din tot sufletul;
  • proteze care se agata de dintii naturali si ii traumatizeaza, provocandu-le retractii gingivale, carii, etc;
  • lucrari dentare incorect adaptate gingival, care retentioneaza alimente si bacterii si pot provoca gingivite, resorbtii osoase, carii subgingivale la dintii care le sprijina, etc;
  • tratamente de canal incorecte/incomplete ce produc diverse infectii: granuloame, chisturi, abcese dentare;
  • extractia unor dinti ce ar fi putut fi salvati prin tratamente conservative;
  • supunerea pacientului la interventii invazive, cand ar fi existat solutii mai blande si eficiente de tratament (cum ar fi laserul dentar, de exemplu)
  • tratamente stomatologice inutile sau fara rezultat care au presupus investitii costisitoare pentru pacient;
  • implanturi inserate incorect si fara o analiza temeinica a cazului, inainte de interventie.

Acestea sunt doar cateva exemple, lista poate continua…Asa a luat nastere conceptul de second opinion in stomatologie. Pe scurt, pacientul care are un plan de tratament dentar complex de efectuat, prefera sa mai ceara si o a doua parere medicala, inainte sa il inceapa. Uneori si o a treia, si o a patra…de cate simte ca are nevoie. Iar eu consider ca acest lucru este binevenit, atata timp cat il ajuta pe pacient sa traga o concluzie si nu il debusoleaza si mai tare.

Am intalnit insa si cazuri in care anumiti pacienti se plimba cu radiografiile din cabinet in cabinet de luni de zile, fara a reusi sa se hotarasca unde se trateaza si cum. Nu consider ca aceasta este atitudinea potrivita, fiindca situatia dentara se poate agrava intre timp, in lipsa tratamentului.

Cum putem evita erorile de diagnostic si tratament stomatologic?

Iata cateva din sfaturile mele pentru voi:

  1. Alegeti medicul dupa recomandari, dar si dupa intuitie

Eu cred ca cel mai important lucru este legatura care se creeaza intre medic si pacient, care trebuie sa fie pe aceesi lungime de unda. Cand ai intalnit medicul potrivit, e ca si cu sotul potrivit: va intelegeti, exista comunicare, exista incredere.

  1. Alegeti variantele corecte, dar cel mai putin invazive de tratament, in masura in care se poate. Tratamentul cariilor cu laser, de exemplu, reprezinta o varianta mult mai putin invaziva decat varianta clasica, cu freza,
  2. Nu faceti alegerile doar dupa onorarii, ci mai ales dupa calitatea serviciilor. 

Sigur ca si costurile sunt importante, ele nu trebuie sa va depaseasca bugetul, insa va spun sincer ca ieftin in stomatologie inseamna de cele mai multe ori si slab calitativ. Asa incat nu va puteti astepta la rezultate spectaculoase sau, mai rau, e posibil sa platiti de doua ori, inclusiv refacerea unor tratamente nereusite.

  1. Cereti si o a doua opinie cand aveti de rezolvat probleme dentare complexe.
  2. Alegeti clinici cu specialisti pentru fiecare ramura (ex: stomatologie generala, endodontie, chirurgie, ortodontie, etc) si nu medicul one-man show.

Un singur medic nu le poate face bine pe toate, acest lucru vi-l garantez! Cel mai indicat este sa existe un medic coordonator al planului de tratament, care sa repartizeze specialistilor manoperele de care aveti nevoie. Asa veti avea parte de o calitate superioara a tratamentelor.

  1. Cereti intotdeauna un plan de tratament SCRIS inca dinainte de a incepe terapia, astfel incat sa stiti exact de ce manopere veti beneficia si care sunt costurile acestora. Asa nu veti avea surprize!
  2.  Daca aveti nemultumiri, discutati direct si sincer cu medicul dvs. Comunicati-i mereu ceea ce va doriti sau va deranjeaza, pana cand se rezolva.
  3. Daca aveti o lucrare dentara in lucru (coroane, punti, fatete, etc) cereti intotdeauna sa fie intai cimentata provizoriu, astfel incat sa o puteti purta “de proba” cateva zile. In aceste zile veti observa daca sunt lucruri care va deranjeaza la ea si pot fi remediate de catre medic sau laboratorul de tehnica dentara. Daca lucrarea este cimentata direct definitiv, e posibil sa aveti surprize, sa nu fie pe placul dvs. sau sa nu vi se potriveasca, insa va fi prea tarziu, multe dintre inadvertente nemaiputand fi remediate.
  4. Daca simtiti neincredere fata de medicul sau clinica unde va tratati, aveti doua optiuni: ori medicul va ajuta sa va spulberati indoielile si sa fiti increzatori, ori mai bine renuntati inca inainte sa incepeti. Daca exista neincredere, rezultatele sunt de obicei dezastruoase.
  5. Orice fel de lucrare dentara, de la plomba la coroane pe implanturi, trebuie sa indeplineasca urmatoarele deziderate: sa fie corect adaptata, sa puteti inchide gura si mesteca corect cu ea, sa fie estetica, sa nu retentioneze alimente, sa nu produca dureri, sa va creeze o stare de bine!

 

Eu, personal, prefer abordarea stomatologiei holistice cu pacientii mei, deoarece consider ca este cea mai apropiata de nevoile reale ale acestora. Prevenirea aparitiei cariilor si a tuturor celorlalte afectiuni dentare ar trebui sa fie principala preocupare atat a medicilor, cat si a pacientilor. Cand insa problemele deja au aparut, atentie cum si unde le rezolvam!

Un zambet frumos si dinti sanatosi va doresc!

Mai Multe
articole