Studiu caz: Coroana dentara

Pacienta in varsta de 25 ani s-a prezentat in cadrul clinicii din considerente de ordin estetic, fiind nemultumita de cei doi dinti din fata ,unul avand o plomba (obturatie) veche si carie secundara, iar celalalt modificat de culoare in gri.

Modificarile de culoare ale coroanei dintilor devitali cu tratamente de canal pot varia prin nuante de gri, roz, maro sau alte nuante inestetice. Acestea sunt date de faptul ca hranirea dintelui este intrerupta de pierderea vitalitatii. In primul rand, trebuie stabilita cauza acestei modificari care poate fi determinata de factori extrinseci, cum ar fi, cafeaua, ceaiul, vinul, tutunul sau factori intrinseci, de exemplu, discromie consecutiva unei afectiuni pulpare, necroza pulpara (produsul de degradare al nervului), obturatie de canal neetansa.

Daca tratamentul de canal nu a dat rezultate, aceasta fiind principala cauza de colorare a dintelui, este indicat ca acesta sa fie refacut,situatie intalnita si in cazul de fata. Cealalta afectiune prezenta inncazul de mai sus este caria secundara, intalnita foarte frecvent. Caria secundara marginala este procesul carios ce apare pe coroana unui dinte obturat, la limita de contact dintre materialul obturat si marginea cavitatii si care are tendinta de a evolua în profunzime provocand subminarea şi fracturarea peretilor cavitatii, iar in ultima instanta afectarea pulpei dentare.

Cauzele care au dus la aparitia cariei secundare in acest caz este neprezentarea pacientei la controalele periodice si/sau o inchidere marginala deficitara. Ca variante de tratament in cazul modificarilor de culoare putem enumere: 

Albirea interna

Este tehnica de electie utilizata in albirea interna (intracoronara) a dintilor devitali. Se evalueaza mai intai radiologic calitatea tratamenului endodontic; daca obturatia de canal este necorespunzatoare, aceasta va fi obligatoriu refacuta inainte de a se instituii terapia de albire. Ca si in situatia decolorarii dintilor vitali, se apreciaza mai intai culoarea dintelui, care se fotografiaza impreuna cu elementul din cheia de culori corespunzator situatiei initiale.

Avantajele albirii interne

– tehnica poate da rezultate rapide, putand fi necesare doar una sau doua sedinte de tratament;

– confort pentru pacient, care isi poate desfasura normal masticatia intre diferitele sedinte de tratament, existand o inchidere etansa a cavitatii realizata cu un material de obturatie de durata;

– nu este necesara purtarea de gutiere.

Dezavantajele albirii

– exista intotdeauna potential pericol a aparitiei resorbtiei radiculare externe.

Coroana dentara ( imbracarea totala a dintelui)

O coroana dentara este o capa confectionata din diferite materiale , care acopera un dinte slefuit in prealabil, pentru a restabili forma, dimensiunea și a îmbunătăți aspectul.

O coroana dentară este indicata în următoarele situații:

      *Pentru a proteja un dinte fragil (dinti cu obturatii voluminoase de compozit sau amalgam) de fracturare

      *Pentru a restaura un dinte deja rupt sau un dinte care a fost grav uzat

      *Pentru a realiza o punte dentara in cazul unor dinti lipsa

      *Pentru a acoperi dintii cu anomalii de forma sau de culoare

      *Pentru a acoperi un implant dentar 

      *Pentru a imbunatati aspectul estetic al dintilor frontali

In cazul de mai jos s-a optat pentru imbracarea dintelui cu o coroana total fizionomica pe suport de zirconiu pentru un efect estetic total .Totodata ,avand in vedere ca dintele discromic avea si o plomba ce interesa ⅔ din suprafata dintelui,s-a constatat ca aceasta este solutia ideala pentru a obtine si estetica si protectie. 

In prima sedinta s-a luat amprenta pentru dintele ce urma a fi imbracat si efectuarea coroanei provizorii si s-a refacut obturatia de pe celalalt dinte.In cea de-a doua sedinta,s-a cimentat coroana,pacienta obtinand astfel rezultatul estetic dorit .

Pacientul trebuie sa înţeleagă faptul că tratamentul nu se termină odată cu aplicarea obturaţiei si restaurarea prin coroana a dintelui şi că trebuie sa revină la consulaţii periodice, pentru ca medicul să poată depista precoce o astfel de carie secundară marginală, cât şi alte afecţiuni. De asemenea, stomatologul trebuie să se asigure că pacientul este apt să execute o igienizare corectă în jurul obturaţiei pentru a proteja marginile acesteia.

studiu de caz pacient dupa

Dr. Ana Maria Sultan

Afla mai multe detalii aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Contact
Life Dental Spa Bucuresti
Life Dental Spa Iasi
S.C. Interga Medical Services S.R.L.
Cod Unic de Inregistrare 24144100
Nr. Inmatriculare J40/11701/2008
Social Networks

Viziteaza Life Dental Spa pe mediile de socializare si interactioneaza cu noi. Nu uita sa dai follow si share pentru a primi ultimele noutati.

COPYRIGHT © 2021. Continutul acestui site este protejat de legea dreptului de autor. Reproducerea partiala sau integrala a continutului se va face doar cu acordul Life Dental Spa. Dezvoltat de MBUIDESIGN

Suna
Programeaza-te