Fumatul si boala parodontala

iulie 29, 2020by Dr. Ioana Obagiu1

Desigur, se stie ca fumatul este un obicei nociv pentru intregul organism, afectand sistemul respirator, sistemul cardio-vascular, predispune la aparitia cancerului si scurteaza rata de viata si calitatea acesteia, dar voi prezenta rolul fumatului in aparitia si evolutia bolii parodontale. Desi factorul principal in declansarea bolii parodontale este cel microbian, fumatul este un factor de risc extrem de important, putand dicta severitatea afectiunii. 

In momentul in care tigara este aprinsa, ea degaja mii de substante toxice in fumul care se elibereaza, 60 dintre ele fiind recunoscute carcinogene, si exista o parte solida, ca niste particule, formata din nicotina si benzen care se propaga odata cu fumul si care ajunge sa se depuna la nivelul suprafetelor dentare ducand la aparitia acelor pete galben-maronii specifice, aceste substante  jucand un rol extrem de important in declansarea, evolutia si raspunsul la tratament in cazul bolii parodontale. 

In majoritatea cazurilor declansarea afectiunii are ca prima manifestare evidenta pentru pacient aparitia starii de inflamatie gingivala

Ea va provoca aparitia sangerarii in momentul periajului, o jena dureroasa constanta si uneori senzatie de prurit, mancarime, la nivelul gingiei, motive pentru care pacientii ajung sa se prezinte in cabinetul stomatologic. La persoanele fumatoare, insa, intrucat substantele din fumul de tigara favorizeaza vasoconstritia periferica, adica micsorarea vaselor de sange si fluxul sanguin din tesuturi, acea stare de inflamatie a gingiei poate fi mult diminuata sau chiar absenta, motiv pentru care pacientul se va prezenta la cabinetul stomatologic tardiv, doar in momentul in care va resimti simptome ce indica un stadiu mult mai avansat al afectiunii, cum ar fi mobilitatea dentara. 

Studiile arata ca afectarea parodontiului si distuctia osului alveolar din jurul dintilor in cazul persoanelor fumatoare este mult mai intalnita si mai accentuata decat in cazul  persoanelor nefumatoare. De asemenea, s-a observat ca la persoanele care fumeaza 30 sau mai multe tigari pe zi, exista un risc de 6 ori mai mare ca acestea sa dezvolte boala parodontala, comparativ cu cele care fumeaza 10 tigari sau mai putine.

Fostii fumatori prezinta o scadere a acestui risc, cu fiecare an care trece de la momentul intreruperii fumatului, tocmai de aceea un element important al tratamentului parodontal va fi excluderea acestui obicei vicios. 

In ceea ce priveste aparitia bolii, nu s-a demonstrat o legatura directa in asocierea fumat si cantitatea placii bacteriene si a incarcaturii microbiene din cavitatea bucala, insa exista o modificare a agresivitatii speciilor bacteriene implicate. In cazul fumatorilor, celulele neutrofile, care sunt responsabile de apararea organismului impotriva bacteriilor mentionate, vor suferi modificari care vor altera functia acestora, organismul nemaifiind apt sa lupte eficient impotriva infectiilor. 

De asemenea, odata cu inhalarea fumului, organismul va elibera niste enzime proprii care vor duce la distructia tesuturilor parodontale care ancoreaza dintii la nivelul cavitatii bucale. Privind eficienta tratamentului parodontal non-chirurgical si chirurgical, s-a demonstrat clar ca la apersoanele fumatoare eficienta acestuia este mai mica comparativ

cu persoanele nefumatoare sau fostii fumatori. 

Urmarind pacientii timp de 7 ani dupa realizarea tratamentului si aplicandu-se aceleasi metode de profiaxie si dispensarizare, se observa ca in timp evolutia bolii este mult mai rapida in cazul fumatorilor. 

Prin urmare, fumatul este un factor nociv extrem de important in aparitia si evolutia bolii parodontale iar renuntarea la acest obicei vicios ar trebui sa faca parte si sa fie un element important al tratamentului parodontal de specialitate.

One comment

  • PerfectBeauty

    august 13, 2020 at 11:27 am

    Fumatul are un efect negativ din orice punct de vedere, multumim pentru avertizare si pentru sfat!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Contact
Life Dental Spa Bucuresti
Life Dental Spa Iasi
S.C. Interga Medical Services S.R.L.
Cod Unic de Inregistrare 24144100
Nr. Inmatriculare J40/11701/2008
Social Networks

Viziteaza Life Dental Spa pe mediile de socializare si interactioneaza cu noi. Nu uita sa dai follow si share pentru a primi ultimele noutati.

COPYRIGHT © 2021. Continutul acestui site este protejat de legea dreptului de autor. Reproducerea partiala sau integrala a continutului se va face doar cu acordul Life Dental Spa. Dezvoltat de MBUIDESIGN

Suna
Programeaza-te