Care sunt cauzele durerilor de dinti la copii?

noiembrie 27, 2020by Dr. Madalina Dobre0

De cand am devenit mama, am devenit mult mai sensibila la durerile de dinti ale copiilor si mult mai atenta la metodele de tratament ale dintisorilor lor, de aceea cred ca este nevoie ca si parintii, dar si copiiI sa fie informati cu privire la cauzele aparitiei durerii dentare. 

Mereu vad copii in clinica care vin pentru prima data intr-un cabinet stomatologic si mai ales vin cu o urgenta, dupa o noapte nedormita, nemancati, foarte agitati si suparati, ceea ce este dificil pentru ei, pentru parinti, dar este dificil si pentru noi sa ii tratam.

 

Deci, care sunt principalele cauze ale aparitiei durerii la copii?

 

 

  • Caria dentara

 

In primul rand, durerea de dinti poate fi cauzata de caria dentara. Apare atunci cand caria dentara a avansat atat de mult incat a ajuns la nerv. Din pacate, caria pe dintii temporari avanseaza mai repede decat cea pe dinti permanenti, din cauza faptului ca dintii temporari au o rezistenta mai scazuta. 

Cariile se complica adesea cu abcese dentare care sunt dureroase la atingere, 

 

Abcesele sunt colectii purulente care determina:

Ce este foarte important este ca aceasta infectie care este acum localizata, poate migra foarte usor catre ureche, creier si pot pune in pericol viata copilului. 

Din cauza lipsei importante de tesut dentar (se formeaza o “gaura” in dinte) apar si durerile gingivale la masticatie, ca urmare a presarii gingiei de catre alimente si imposibilitatea indepartarii resturilor alimentare din cavitate, lucru care v-a conduce si la avansarea cariei.

De aceea, este foarte important sa ne prezentam la medicul stomatolog imediat ce depistam o carie, pentru a fi tratata cat mai repede, mai ales ca acum avem ca si metoda de tratament laserul dentar, care este minim invaziv si mai ales nu produce durere. El va deveni noul cel mai bun prieten al copilului.

 

  • Problemele gingivale

 

Al doilea motiv pentru care apar durerile de dinti este din cauza problemelor gingivale. Copii nu se spala foarte bine pe dinti si unii nu accepta nici sa fie spalati de catre parinti. In acesta situație, apar problemele gingivale. 

Gingivitele pot apărea și la copii de vârste mici și medii. Colonizarea cu bacteriile raspunzatoare de aparitia bolilor parodontale, dar si a cariei dentare are loc ca urmare a folosirii aceluiasi tacam la masa fara a fi spalat, pupatul copiilor pe gurita sau chiar maini (pe care ei le baga non-stop in gura), mestecatul mancarii de catre un adult si apoi servita copilului etc..
 

 

  • Eruptiile dentare

 

Al treilea motiv, in timpul eruptiilor dentare, copii experimenteaza dureri destul de mari la nivel gingival. In timpul eruptiilor dentare copii pot deveni morocanosi, nu mai au pofta de mancare, saliveaza excesiv. 

Se pot folosi geluri speciale pentru bebelusi care ii ajuta sa treaca mai usor prin aceasta perioada.

 

  • Traumatismele dentare

 

Al patrulea motiv poate fi traumatismele dentare, cu sau fara avulsie dentara. Traumatismele dentare se petrec intr-o fractiune de secunda. Copilul a cazut, coroana dintelui s-a spart sau chiar mai rau, dintele a iesit cu tot cu radacina din os. Tot in timpul accidentelor, copilul se poate lovi la nivelul gingiei sau buzei. 

In cel mai bun caz, fractura dintelui nu a interesat decat coroana si atunci avem doua posibilitati de tratament:

  • Daca fragmentul dentar se gaseste, el se poate reatasa prin lipire.
  • Daca fragmentul nu mai este gasit, partea lipsa se inlocuieste cu ajutorul compozitului dentar.

Exista cazuri in care fractura determina afectarea pulpei si atunci trebuie facut tratament de canal sau alte interventii menite sa protejeze vitalitatea dintelui. Sau cazuri in care are loc avulsia dentara, adica extractia accidentala a dintelui. 

Ca si in cazul fragmentului dentar, este foarte important sa gasim dintele si sa îl pastram corespunzator:

  • In ser fiziologic
  • In saliva 
  • In lapte

Dar nu in apa! 

Este foarte important sa ne prezentam in maxim 60 minute la un medic stomatolog pentru a face replantarea astfel incat sa avem sanse mari de vindecare. Daca avem suspiciuni de necroza pulpara atunci si in acest caz se va face tratament de canal. 

 

Indiferent de cauza aparitiei durerii dentare, este extrem de important sa prezentam de urgenta la medicul stomatolog. De preferat ar fi sa nu fie pentru prima data, copilul sa fie familiarizat cu mediul din cabinetul stomatologic, iar medicul stomatolog sa fie prietenul copilului in care el sa aiba incredere.

De asemenea, daca avem posibilitatea sa ii facem copilul o radiografie dentara înainte de ora programarii, pentru a avea o imagine cat mai fidela a situatiei. Va asigur ca, cantitatea de radiatii este foarte mica, iar o radiografie, impreuna cu examenul clinic ajuta la punerea unui diagnostic corect si conduce la un tratament corect!

Dr. Madalina Dobre

Afla mai multe detalii aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Contact
Life Dental Spa Bucuresti
Life Dental Spa Iasi
Life Dental Spa Cluj
Cod Unic de Inregistrare 24144100
Nr. Inmatriculare J40/11701/2008
Social Networks

Viziteaza Life Dental Spa pe mediile de socializare si interactioneaza cu noi. Nu uita sa dai follow si share pentru a primi ultimele noutati.

COPYRIGHT © 2021. Continutul acestui site este protejat de legea dreptului de autor. Reproducerea partiala sau integrala a continutului se va face doar cu acordul Life Dental Spa. Dezvoltat de MBUIDESIGN

Suna
Programeaza-te