Anodontie – cea mai raspandita malformatie cranio-faciala intalnita la om. Poate aparea ca parte a unui recunoscut sindrom genetic sau ca trasatura izolata nesindromica. Excluzand al treilea molar, prevalenta raportata a hipodontiei variaza de la 1,6-6,9%, in functie de populatia studiata. Majoritatea persoanelor afectate nu au lipsa decat unul sau doi dinti, cel mai probabil premolarul al doilea permanent si/sau incisivii laterali superiori. Atat factorii de mediu, cat si cei genetici sunt implicati in etiologia hipodontiei, acestia din urma jucand un rol mai semnificativ. Indivizii hipodonti reprezinta adesea o provocare clinica semnificativa pentru ortodonti, deoarece, intr-un numar apreciabil de cazuri, timpul de tratament este prelungit si rezultatul tratamentului poate fi compromis.
Prezentarea sa fenotipica este variata in ceea ce priveste severitatea si ca rezultat, s-au folosit diferiti termeni pentru a descrie aceasta anomalie dentara. Acesti termeni includ „dinti lipsa congenital”, „agenezie dentara, „hipodontie”, „oligodontie” si „anodontie”. Termenul de „dinte lipsa congenital” este impropriu deoarece dezvoltarea dintilor este finalizata dupa nastere, astfel incat prezenta majoritatii germenilor dentari poate fi dovedita numai in timpul copilariei. Agenezia dentara, pe de alta parte, se refera direct la esecul de dezvoltare al unui dinte.
Oligodontia si anodontia sunt folosite pentru a descrie forme mai severe de agenezie dentara, de obicei absenta a mai mult de sase dinti sau intreaga dentitie.
Agenezia dentara este considerata rara in dentitia temporara si nu este la fel de obisnuita ca in dentitia permanenta. Exista o asociere intre hipodontia din dentitiile primare si permanente la copii cu hipodontie primara a dintilor temporari care arata absenta dintilor succesori corespunzatori. Aproximativ 46% dintre indivizii cu agenezie dentara au de asemenea, radacini scurte ale altor dinti permanenti. Ceea ce se stie este ca agenezia dentara, in special in formele sale severe, contribuie la aparitia anormala a ocluziei si este adesea asociata cu diverse anomalii la alti dinti.
Agenezia dentara este adesea nesindromica, dar poate fi si asociata cu alte sindroame cum ar fi sindromul Down sau displazia ectodermala. In aceste sindroame, exista insa un tipar caracteristic al ageneziei care este de obicei diferit de al populatiei generale.
Impactul psihosocial si functional pe care il are anodontia
Putinele studii care au fost efectuate pentru a evalua bunastarea si calitatea vietii la indivizii care sufera de anodontie, furnizeaza unele dovezi ca aceasta anomalie dentara are un impact negativ.
Intr-un studiu retrospectiv pe 451 de pacienti cu hipodontie, cele mai frecvente plangeri ale pacientilor au inclus spatierea intre dinti, estetica slaba si constientizarea psihologica a lipsei dintilor. Lipsa dintilor posteriori poate duce la interferente nefunctionale, modificari ale conturului gingival si supraeruptia dintilor antagonisti. In plus, s-a constatat ca pacientii cu hipodontie prezinta o mai mare dificultate la mestecat din cauza reducerii suprafetei ocluzale dentare. Astfel, hipodontia reprezinta o adevarata povara din punct de vedere estetic, functional si financiar pentru persoanele afectate. Pentru acesti pacienti, hipodontia este o problema pe viata, ceea ce necesita o planificare atenta a tratamentului pentru a se asigura cele mai bune rezultate ale tratamentului. Planurile de tratament implica, de asemenea, intretinere pe termen lung (dispensarizare) si consiliere familiala. Este extrem de importanta evaluarea plangerilor din partea pacientilor si parintilor.
Planurile de tratament necesare pentru gestionarea dintilor lipsa ai pacientilor cu anodontie sunt complexe si necesita o abordare interdisciplinara, care de obicei vine la un cost financiar atat pentru pacient, cat si pentru familia lor.
Avand in considerare toate aceste aspecte este nevoie de o echipa experimentata de specialisti in stomatologie. Probleme comune cu care se confrunta clinicienii in tratarea pacientilor cu hipodontie includ managementul spatiului, ridicarea si alinierea dintilor, gestionarea muscaturii adanci, supra-muscatura si mentinerea rezultatelor pe termen lung (contentia). Decizia daca planul de tratament presupune inchiderea spatiului sau deschiderea acestuia depinde de factori precum varsta pacientului, gradul de aglomerare inerent, starea dintilor temporari, tip de malocluzie si circumstantele pacientului (finante, atitudine fata de tratament etc.).
Daca ai nevoie de mai multe informatii, nu ezita sa ne vizitezi intr-una dintre clinicile noastre din tara, sau te poti programa online chiar aici.